Dorna Candrenilor

Oameni paşnici candrenii. Şi straşnici bărbaţi. Aşa cum le stă bine unor haiduci obişnuiţi cu muntele şi dumul. Mulţi dintre cei care locuiesc acum prin părţile Dornei se trag din neamul Candrenilor.

Se spune că demult, prin părţile acelea s-a aciuit un haiduc, Candruţ venit din ţinutul Transilvaniei intemeind aici o familie. În timp, neamul lui s-a mărit, aşa că la un moment dat s-a format o comună, pe nume Dorna Candrenilor. Şi în comuna asta, toţi purtau numele de Candreni, iar deosebirea lor se făcea astfel: capului de familie i se adauga intotdeauna prenumele tatalui sau chiar al bunicului. Primii locuitori ai comunei detineau pamanturi intinse. In anul 1772, cand s-a procedat la impartirea mosiei Candrea, adunandu-se laolalta toti membrii acestei mari familii de ciobani s-a constatat ca pamantul lor avea o intindere uriasa, de la varful magura calului, pana dincolo de muntele Ousoru.

Astazi, Dorna Candrenilor este intesata de datini si povesti talcuite de aceste familii de ciobani, care serile, la stane, depana firul netors inca al unor tinuturi intesate de legende. Vom merge si noi pe firul lor, pas cu pas.

Despre Paşte, cu bunicul

Povestea bunicul, acum in prag de Paste… despre tineretile sale cu atata drag, incat m-am asezat langa el, asemenea puilor cuibariti langa closca. Ti-era mai mare dragul sa-l asculti cum, flacaiandru fiind, pleca prin sat cu flacaii cei mari, pe la casele fetelor, cu udatul.

In ziua dee Paste, copiii merg pe la casele fetelor pentru a aduna oua. Daca intr-o casa sunt cinci fete, baietii primesc cinci oua, spunea bunicul. Tare iti era drag sa-l asculti cum povestea. Bunicul era mic, avea vreo 12-13 ani, nu uda el fetele. Acum are 76 si inca-i vioi ca o zvarluga.

Traditia spune ca fetele se uda cu un manunchi facut din busuioc, inmuiat in apa, la fel ca botezul casei, cu aghiazma. Feciorii udau felele nemaritate si apoi le pupau pe obraz si mare veselie era intre fete caci asta insemna ca erau bine vazute intre feciori. Dar bunicul isi aminteste ca udatul fetelor se facea in cea de-a doua zi de Pasti, caci in prima, se perindau copiii pe la casele fetelor de strangeau ouale, cu care faceau mai apoi concurs. Se strangeau laolalta si ciocneau iar cel care spargea cele mai multe oua, le lua acasa.

Bunicul dadea roata ochii pe la nepoti. Care oare se va duce la anul dupa stransul oualelor? Ofta incet si depana firul povestii… din desaga lui cu amintiri bunicul a mai scos o traditie. Se spune la Dorna ca in prima zi de Pasti nu se mananca oua si nu se doarme. Ouale doar se ciocnesc si se mananca a doua zi. Dar neaparat somnul trebuie amanat pana de cu seara, caci altfel, ploaie multa se revarsa peste dealuri si iti va uda fanul, vara.

Acum nu stiu daca cineva mai tine si prin partile acelea obiciurile acestea, dar cu siguranta oua multe se strang si acum in ziua de Paste. Am vazut in ochii bunicului ca, pe furis, inca mai merge pe la case de fete frumoase, chiar daca acum, mai mult cu gandul…

PS: Mi-am luat si eu traistuta pentru oua si am intrat la bunicul unui prieten. Cand m-a vazut cu traistuta, i s-a luminat fata. pesemne isi aducea aminte de fecioria lui...

Logodnicul pasarilor

Logodnicul pasarilor este celebrat in fiecare an, pe 24 februarie. Adica de Dragobete. Dar cine este acest Logodnic al pasarilor, care a ramas in constiinta populara sub numele de Navalnicul sau Dragobete?

Se spune ca era un fecior chipes, puternic si tare iubaret. Se mai spune despre el ca era fiul

Dochiei, cea cu multe cojoace. I se mai spunea in vechime si Navalnicul. Alte legende vorbesc despre Logodnicul pasarilor ca fiind un zeu dac ce oficia in ceruri, la inceputul primaverii, nuntile animalelor. Peste timp, aceasta traditie s-a extins si la oameni, fetele si baietii intalnindu-se in aceasta zi pentru ca iubirea lor sa tina peste an, intocmai ca cea a pasarilor, care se logodesc in aceasta zi. Nu intamplator stramosii nostri au ales aceasta denumire pentru mesagerul dragostei. Se stie inca din vechime ca pasarile sunt mesagere ale cerului, asa cum o arata si corespondentul grecesc al cuvantului “pasare” care inseamna tocmai mesager ceresc. Drept urmare, alaturarea nu este nicidecum una intamplatoare, Logodnicul pasarilor fiind legatura dintre cele doua planuri: cer si pamant!

Inca o dovada vie a impletirii ritualurilor pagane ale stramosilor nostri traci cu cele crestine este si traditia populara conform careia, in aceasta zi, cand crestinii ortodocsi sarbatoresc Aflarea Capului Sf. Ioan Botezatorul, oamenii opreau toate activitatile, curatandu-si in schimb casele pentru a-l intampina pe zeul iubirii, acest Logodnic al pasarilor, care venea insotit de zanele Dragostele care le sopteau cuvinte de amor indragostitilor.

Un obicei la fel de stravechi de pe meleagurile noastre spune ca in ziua de Dragobete fetele se spala pe fata cu zapada topita sau roua de pe frunze, despre care se spune ca este nascuta din surasul zanelor. Se spalau cu aceasta apa ca sa fie mai dragastoase si mai frumoase. Imbracate in cele mai bune straie, porneau in zorii zilei prin padure, la cules de viorele, ghiocei si tamaioasa pe care mai apoi le asezau la icoane. In unele locuri, aceste flori erau folosite la descantece de dragoste.

Pe la ora pranzului, fetele coborau in fuga spre sate, aceasta fuga fiind denumita in credintele populare, “zburatorit”. Flacaii porneau in urma lor si fiecare baiat urmarea fata care ii placea. Daca aceasta era iute de picior si pe placul fetei, o prindea din urma si o saruta in vazul tuturor. Sarutul lor reprezenta logodna celor doi, cel putin pentru un an de zile. Acest “ritual” era urmarit cu interes de catre membri satului pentru ca de acum sa stie la ce nunti vor merge la inceputul toamnei. De aici vine si zicala “Dragobetele saruta fetele” o zicala mult indragita de fetele dragastoase si nerabdatoare de a primi cat mai multe sarutari, menite sa le aduca acestora dragoste pe deplin in viitor.

Spre seara, flacai si fete se adunau laolalta, la o petrecere unde fiecare, insotit sau nu, dansa cat il tineau picioarele, deoarece ziua de Dragobete este una a bucuriei si a jocului, iar ca sa-ti mearga bine tot anul si sa nu fii singur, trebuia sa canti si sa joci. Cei care nu vedeau nici macar o persoana de sex opus in aceasta zi ramaneau singuri pana la urmatorul Dragobete.

Fetele si flacaii din anumite zone, adunati in cete, isi cresteaza bratele in forma de cruce in aceasta zi pentru a se face pe viata “frati/surori de cruce”.

Tot de ziua Logodnicului Pasarilor, femeile obisnuiau sa atinga un barbat ca sa fie dragostoase tot anul. Ele nu uitau sa dea de mancare tututror orataniilor din ograda, dar si pasarilor cerului, nicio vietate nefiind sacrificata in aceasta zi.

De retinut este faptul ca ziua de Dragobete este privita in colectivul popular drept una de mare sarbatoare. Asadar in aceasta zi nu se coase, nu se spala, nu se munceste la camp, in schimb se face curatenie in casa pentru ca toate zilele ce vor urma sa fie pline de prospetime. Se mai spune ca daca ai norocul sa auzi pupaza cantand in ziua de Dragobete, vei fi harnic tot anul. Daca ploua, primavara va veni devreme si va fi frumoasa.

Dupa cum putem vedea, traditia de Dragobete sau Logodnicul pasarilor este una straveche si cu adanci radacini in mentalul colectiv popular. Chiar daca in zilele noastre Sf. Valentin castiga teren, chiar daca sarbatoarea dragostei a devenit ca multe altele una comerciala exista insa multe zone ale tarii in care tinerii, respecta datina strabuna iar iubirea lor fiind celebrata asa cum se cuvine. Legatura fireasca dintre cer si pamant este mijlocita de Logodnicul pasarilor, alesul inimii trebuie sa se arate vrednic de iubirea fetei, iar unirea celor doi se pecetluieste in fata lumii, printr-un sarut.

Dragobetele este sarbatoarea iubirii la romani. O traditie de mii de ani care si astazi, imprastie cu ajutorul Logodnicului pasarilor mireasma iubirii in aer. Atentie in jurul vostru! Logodnicul pasarilor, Cupidon autohton abia asteapta sa oficieze si logodna voastra!