vineri, 25 iunie 2010

Templul de la Sinca Veche


Despre Sinca Veche si templul de acolo s-a scris si s-a uitat. S-au rescris multe si, an de an, la Sinca Veche vin tot mai multi vizitatori. Ce are special acest loc, de ce atrage turistii, cum de a aparut in zona si o manastire vom vedea pas cu pas. Popas la Sinca Veche. Localitatea cu acest nume era altadata satul din care au plecat multime de oameni, obligati de Maria Teresa sa treaca la catolicism. Daca ajungi in zona vei intelege hotararea lor.
Manastirea rupestra sau Templul Ursitelor cum ii mai spun si astazi oamenii locului este un asezamant a carui datare se pierde in negura timpului. Unii spun ca ar avea in jur de 5000 de ani. Altii, ca este doar o manastire de secol XIII. Oricum ar fi, recomandam sa nu dai acultare indicatorului pe care scrie, trufas: Manastirea Rupestra Sinca Veche, secolul XIII, 3 km. Istoria din ziua de azi ne arata cu un bun simt remarcabil ca alaturarea "Sec. XIII si Rupestru" se incadreaza la categoria SF.
Revenind la Sinca Veche, asezarea rupestra se afla la 45 de km de Brasov. Daca vii dinspre Bucuresti, drumul te va purta prin Rasnov, Zarnesti, Poiana Marului si apoi Sinca Noua, Sinca Veche.Se spune ca acolo ar fi fost si un templu dacic, aferent uncei cetati dacice ce strajuieste si acum, de sub haina grea a pamantului, muntii si vaile. Dar, mai mult decat atat, acest templu enigmatic genereaza multe povesti. Daca ajungi mai pe seara, cand forfota vizitatorilor se mai potoleste, ai timp destul sa cercetezi in voie zona.

Templul este format din doua altare, construite in spirala. Comunicarea intre aceste altare se facea prin ochiul magic, pe care il vedeti mai jos, ochi care simboliza si comunicarea cu "lumea de dincolo".

Urmand cu privirea spirala ce alcatuieste incaperile vei da cu ochii de o spartura in tavanul templului. Spartura aceasta, construita tot in spirala are, spre surprinderea multora, forma unui simbol energetic bine cunoscut: Yin si Yang!
Acelasi simbol se regaseste si in interiorul Stelei lui David, cea inscrisa pe peretele altarului uneia dintre incaperi. Se spune ca in anumite zile, mai exact doar trei pe an, razele soarelui patrund prin aceasta spirala si, uimitor, se reflecta exact in interiorul Stelei lui David, in altarul precrestin. Inca n-am verificat aceasta informatie, dar localnicii, pot jura ca, desi nu exista nimic in acest templu care sa reflecte lumina solara, totusi ea se reflecta pe peretele altarului!Nu am uitat nici figura legendarului Zamolxe, pastrata de-a lungul mileniilor, chiar pe peretele altarului precrestin. Localnicii spun ca este chipul lui Zamolxe. Unii turisti cred ca este vorba doar de un anume rege dac sau un preot important care oficia slujbele in acest locas. Indiferent cine a fost in realitate, stramosii nostri l-au considerat demn sa fie asezat in stanga altarului.(Observati grija cu care este pastrat un obiectiv de patrimoniu national, acoperit de ceara...)

O serie de orificii sapate in stanca dau baiai de cap turistilor. Arata a locasuri pentru pergamente sau cine stie ce alte inscrisuri stravechi. Cuminti, tacute, isi asteapta descifrarea ca mai toate enigmele de la Sinca Veche. De altfel, multe sunt legendele care invaluie templul de la Sinca Veche. Tot de la localnici am aflat ca, in vechime, toata spirala care formeaza templul era impodobita cu cristale si pietre semipretioase. Mai mult, turistii pot face o multime de poze in interiorul templului, dar numai unii pleaca acasa cu aceste "suveniruri" in timp ce altii nu-si explica de ce, pe fotografiile lor nu se vede nimic. Am experimentat si eu acum ceva timp aceasta ciudatenie, pe care o trec la categoria Neelucidate. Trei aparate foto, trei persoane, numai doua au plecat acasa cu poze de la Sinca Veche.

Manastirea Rupestra si Manastirea Ortodoxa Sinca Veche

De cativa ani incoace, o asociatie care are ca obiectiv conservarea si promovarea sitului de la Sinca Veche a construit nu departe de templu, o manastire ortodoxa. Ciudata alaturare din anumite puncte de vedere, tinand cont ca turistii, mai nou, nu stiu ce carare sa apuce mai intai: drumul Bisericii sau drumul catre manastirea Rupestra? Ideal ar fi sa fie vizitate amandoua. Cu toate acestea, poate alaturarea nu e dintre cele mai fericite avand in vedere ca in incinta templului rupestru dai nas in nas cu cersetori pripasiti de altfel pe langa manastirea ortodoxa, ca peste tot in Romania, incercand sa sensibilizeze turistii pentru cativa banuti.
Trecand si peste acest inconvenient, ca orice turist care ajunge pe aceste meleaguri, incepi sa te intrebi, oare cei care se ocupa de protejarea acestui loc sunt de acord ca templul Ursitelor, monument care ar trebui sa se inscrie in patrimoniul cultural al tarii sa fie mazgalit de grafitti, sa fie "pictat" in ceara de toti credinciosii care confunda chiar si un altar "pagan" cu un suport pentru lumanari?


Manastirea Ruperstra Sinca Veche iti taie rasuflarea. Aici gasesti, la o prima vizita, urme sapate in piatra ale unei credinte stravechi. Aici simti si vezi cu ochii tai ca inaintasii nostri nu erau chiar atat de inapoiati pe cat ii credem astazi. Mai mult, in vreme ce Templul ramane in urma-ti, marturie pentru alte zeci de lumari topite pe peretii sai, tu, pelerin, frate cu drumul, pleci de la Sinca Veche cu o liniste nefireasca.
Timpul ti se opreste in loc. Esti departe de forfota oraselor, departe de ganduri care alearga cu viteza vantului, departe de cotidian. Odata cu seara, drumul pe care pasesti este incununat de linistea de la Sinca. Esti inconjurat de munti... de la stanga la dreapta vezi numai crestele Masivilor Bugeci si Fagaras. O lume nefireasca descoperi la poalele lor. Odata cu ea, o parte din legendele Templului de la Sinca Veche...
Photo Copyright: Iatalumea.blogspot.com

joi, 13 mai 2010

Festivalul National de Arta Muzicala


Asociatia Culturala Dorna Candrenilor organizeaza in perioada 20-21 mai, cea de-a treia editie a Festivalului National de Arta Muzicala inchinat compozitorului bucovinean Isidor Vorobchievici (1836-1903), profesor la Facultatea de Teologie din Cernauti si indrumator al lui Ciprian Porumbescu, Ilarie Voronca, Eusebie Mandicevschi si altii.

Pe scena vor urca ca sa va incante auzul, formatii din mai multe colturi ale tarii unind intr-un intr-un buchet folcloric traditiile din zona Dornelor, din Maramures si din Dobrogea. Simturile va vor fi impresionate de muzica bizantina a Grupului Stavropoleos, de muzica corala a celor de la Liceul de Arta Ciprian Porumbescu si de corul “Armonia” al Arhiepiscopiei Tomisului.

Pentru a vedea programul festivalului, click aici!

Solii de peste timp!


Sambata, 15 mai, peste 30 de muzee din intreaga tara vor fi deschise pana cel putin la miezul noptii, intr-un melanj cultural ce impleteste perfect teatrul cu istoria. Asa se face ca in vechea cetate Alba Iulia, Muzeul National al Unirii va da glas istoriei.


Fie ca vor fi legendarii daci apuli, locuitorii acelor meleaguri, fie ca vor fi indarjitii romani ai orasului Apulum, personaje de istorie vor cobori din paginile cartilor pentru a infatisa cat mai fidel celor care vor trece pragul muzeului, diferite epoci de glorie din trecutul acestui neam.


Pasionati de istorie sau numai curiosi, veti avea o noapte la dispozitie sa aflati mai multe despre intrarea lui Mihai Viteazul in cetatea Balgradului, executia eroilor Horea, Closca si Crisan, despre construirea cetatii vauban Alba Carolina si chiar despre Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. Povestile nu se vor opri aici, iar istorisitorii se vor ingriji ca publicul sa poata afla si despre incoronarea regelui Ferdinand si a reginei Maria, tot la Alba Iulia, in data de 15 octombrie 1921.


Va fi o noapte plina de istorie in primul rand. O adevarata lectie despre trecutul glorios al acestui neam. Va mai fi si teatru. Si dincolo de toate… va fi poveste! Povestea unei cetati, la fel de batrana ca istoria!


Programul Noptii Muzeelor, Alba Iulia:


Orele 19.30 – 21.00: Teatru - Trupa Skepsis in Trandafirul si Coroana – Sala Unirii

Orele 21.00 – 24.00: Noaptea in care istoria prinde viata – Cladirea Babilon

joi, 8 aprilie 2010

Dorna Candrenilor


Oameni paşnici candrenii. Şi straşnici bărbaţi. Aşa cum le stă bine unor haiduci obişnuiţi cu muntele şi dumul. Mulţi dintre cei care locuiesc acum prin părţile Dornei se trag din neamul Candrenilor.

Se spune că demult, prin părţile acelea s-a aciuit un haiduc, Candruţ venit din ţinutul Transilvaniei intemeind aici o familie. În timp, neamul lui s-a mărit, aşa că la un moment dat s-a format o comună, pe nume Dorna Candrenilor. Şi în comuna asta, toţi purtau numele de Candreni, iar deosebirea lor se făcea astfel: capului de familie i se adauga intotdeauna prenumele tatalui sau chiar al bunicului. Primii locuitori ai comunei detineau pamanturi intinse. In anul 1772, cand s-a procedat la impartirea mosiei Candrea, adunandu-se laolalta toti membrii acestei mari familii de ciobani s-a constatat ca pamantul lor avea o intindere uriasa, de la varful magura calului, pana dincolo de muntele Ousoru.

Astazi, Dorna Candrenilor este intesata de datini si povesti talcuite de aceste familii de ciobani, care serile, la stane, depana firul netors inca al unor tinuturi intesate de legende. Vom merge si noi pe firul lor, pas cu pas.

Despre Paşte, cu bunicul



Povestea bunicul, acum in prag de Paste… despre tineretile sale cu atata drag, incat m-am asezat langa el, asemenea puilor cuibariti langa closca. Ti-era mai mare dragul sa-l asculti cum, flacaiandru fiind, pleca prin sat cu flacaii cei mari, pe la casele fetelor, cu udatul.

In ziua dee Paste, copiii merg pe la casele fetelor pentru a aduna oua. Daca intr-o casa sunt cinci fete, baietii primesc cinci oua, spunea bunicul. Tare iti era drag sa-l asculti cum povestea. Bunicul era mic, avea vreo 12-13 ani, nu uda el fetele. Acum are 76 si inca-i vioi ca o zvarluga.


Traditia spune ca fetele se uda cu un manunchi facut din busuioc, inmuiat in apa, la fel ca botezul casei, cu aghiazma. Feciorii udau felele nemaritate si apoi le pupau pe obraz si mare veselie era intre fete caci asta insemna ca erau bine vazute intre feciori. Dar bunicul isi aminteste ca udatul fetelor se facea in cea de-a doua zi de Pasti, caci in prima, se perindau copiii pe la casele fetelor de strangeau ouale, cu care faceau mai apoi concurs. Se strangeau laolalta si ciocneau iar cel care spargea cele mai multe oua, le lua acasa.

Bunicul dadea roata ochii pe la nepoti. Care oare se va duce la anul dupa stransul oualelor? Ofta incet si depana firul povestii… din desaga lui cu amintiri bunicul a mai scos o traditie. Se spune la Dorna ca in prima zi de Pasti nu se mananca oua si nu se doarme. Ouale doar se ciocnesc si se mananca a doua zi. Dar neaparat somnul trebuie amanat pana de cu seara, caci altfel, ploaie multa se revarsa peste dealuri si iti va uda fanul, vara.

Acum nu stiu daca cineva mai tine si prin partile acelea obiciurile acestea, dar cu siguranta oua multe se strang si acum in ziua de Paste. Am vazut in ochii bunicului ca, pe furis, inca mai merge pe la case de fete frumoase, chiar daca acum, mai mult cu gandul…

PS: Mi-am luat si eu traistuta pentru oua si am intrat la bunicul unui prieten. Cand m-a vazut cu traistuta, i s-a luminat fata. pesemne isi aducea aminte de fecioria lui...

Logodnicul pasarilor

Logodnicul pasarilor este celebrat in fiecare an, pe 24 februarie. Adica de Dragobete. Dar cine este acest Logodnic al pasarilor, care a ramas in constiinta populara sub numele de Navalnicul sau Dragobete?

Se spune ca era un fecior chipes, puternic si tare iubaret. Se mai spune despre el ca era fiul

Dochiei, cea cu multe cojoace. I se mai spunea in vechime si Navalnicul. Alte legende vorbesc despre Logodnicul pasarilor ca fiind un zeu dac ce oficia in ceruri, la inceputul primaverii, nuntile animalelor. Peste timp, aceasta traditie s-a extins si la oameni, fetele si baietii intalnindu-se in aceasta zi pentru ca iubirea lor sa tina peste an, intocmai ca cea a pasarilor, care se logodesc in aceasta zi. Nu intamplator stramosii nostri au ales aceasta denumire pentru mesagerul dragostei. Se stie inca din vechime ca pasarile sunt mesagere ale cerului, asa cum o arata si corespondentul grecesc al cuvantului “pasare” care inseamna tocmai mesager ceresc. Drept urmare, alaturarea nu este nicidecum una intamplatoare, Logodnicul pasarilor fiind legatura dintre cele doua planuri: cer si pamant!

Inca o dovada vie a impletirii ritualurilor pagane ale stramosilor nostri traci cu cele crestine este si traditia populara conform careia, in aceasta zi, cand crestinii ortodocsi sarbatoresc Aflarea Capului Sf. Ioan Botezatorul, oamenii opreau toate activitatile, curatandu-si in schimb casele pentru a-l intampina pe zeul iubirii, acest Logodnic al pasarilor, care venea insotit de zanele Dragostele care le sopteau cuvinte de amor indragostitilor.

Un obicei la fel de stravechi de pe meleagurile noastre spune ca in ziua de Dragobete fetele se spala pe fata cu zapada topita sau roua de pe frunze, despre care se spune ca este nascuta din surasul zanelor. Se spalau cu aceasta apa ca sa fie mai dragastoase si mai frumoase. Imbracate in cele mai bune straie, porneau in zorii zilei prin padure, la cules de viorele, ghiocei si tamaioasa pe care mai apoi le asezau la icoane. In unele locuri, aceste flori erau folosite la descantece de dragoste.

Pe la ora pranzului, fetele coborau in fuga spre sate, aceasta fuga fiind denumita in credintele populare, “zburatorit”. Flacaii porneau in urma lor si fiecare baiat urmarea fata care ii placea. Daca aceasta era iute de picior si pe placul fetei, o prindea din urma si o saruta in vazul tuturor. Sarutul lor reprezenta logodna celor doi, cel putin pentru un an de zile. Acest “ritual” era urmarit cu interes de catre membri satului pentru ca de acum sa stie la ce nunti vor merge la inceputul toamnei. De aici vine si zicala “Dragobetele saruta fetele” o zicala mult indragita de fetele dragastoase si nerabdatoare de a primi cat mai multe sarutari, menite sa le aduca acestora dragoste pe deplin in viitor.

Spre seara, flacai si fete se adunau laolalta, la o petrecere unde fiecare, insotit sau nu, dansa cat il tineau picioarele, deoarece ziua de Dragobete este una a bucuriei si a jocului, iar ca sa-ti mearga bine tot anul si sa nu fii singur, trebuia sa canti si sa joci. Cei care nu vedeau nici macar o persoana de sex opus in aceasta zi ramaneau singuri pana la urmatorul Dragobete.

Fetele si flacaii din anumite zone, adunati in cete, isi cresteaza bratele in forma de cruce in aceasta zi pentru a se face pe viata “frati/surori de cruce”.

Tot de ziua Logodnicului Pasarilor, femeile obisnuiau sa atinga un barbat ca sa fie dragostoase tot anul. Ele nu uitau sa dea de mancare tututror orataniilor din ograda, dar si pasarilor cerului, nicio vietate nefiind sacrificata in aceasta zi.

De retinut este faptul ca ziua de Dragobete este privita in colectivul popular drept una de mare sarbatoare. Asadar in aceasta zi nu se coase, nu se spala, nu se munceste la camp, in schimb se face curatenie in casa pentru ca toate zilele ce vor urma sa fie pline de prospetime. Se mai spune ca daca ai norocul sa auzi pupaza cantand in ziua de Dragobete, vei fi harnic tot anul. Daca ploua, primavara va veni devreme si va fi frumoasa.

Dupa cum putem vedea, traditia de Dragobete sau Logodnicul pasarilor este una straveche si cu adanci radacini in mentalul colectiv popular. Chiar daca in zilele noastre Sf. Valentin castiga teren, chiar daca sarbatoarea dragostei a devenit ca multe altele una comerciala exista insa multe zone ale tarii in care tinerii, respecta datina strabuna iar iubirea lor fiind celebrata asa cum se cuvine. Legatura fireasca dintre cer si pamant este mijlocita de Logodnicul pasarilor, alesul inimii trebuie sa se arate vrednic de iubirea fetei, iar unirea celor doi se pecetluieste in fata lumii, printr-un sarut.

Dragobetele este sarbatoarea iubirii la romani. O traditie de mii de ani care si astazi, imprastie cu ajutorul Logodnicului pasarilor mireasma iubirii in aer. Atentie in jurul vostru! Logodnicul pasarilor, Cupidon autohton abia asteapta sa oficieze si logodna voastra!